Program TV de Crăciun 2022. Ce să vezi la TV de Sărbători

Program TV de Crăciun 2022. Ce să vezi la TV de Sărbători
Publicat: 23/12/2022, 10:30

Program TV de Crăciun 2022. Ca în fiecare an, televiziunile au program special cu filme Crăciun, pe care le aștepți de fiecare dată cu nerăbdare. În plus, te mai poți bucura de emisiuni, concerte și evenimente tematice pentru zilele de sărbătoare. Iată ce poți vedea la TV în zilele de 24, 25 și 26 decembrie.

Program TV de Crăciun 2022 la PRO TV

Crăciunul este despre magie, a dărui, familie și speranță. Încă un motiv să îți placă filmele din această perioadă, care ilustrează perfect bucuria unor sărbători pe care ne place să le petrecem împreună cu familia. Și în acest an PRO TV a pregătit câteva filme numai bune de urmărit împreună cu cei dragi.

Program PRO TV 24 decembrie

Începe ziua cu „Grinch”, care va fi difuzat pe PRO TV de la ora 10.00 și bucură-te alături de cei mici pentru că spiritul sărbătorilor învinge mereu. Dacă ți s-a deschis deja apetitul pentru filme de sezon, continuă cu „Goana după cadou”, care începe la 11.45 și în care Arnold Schwarzenegger face un rol memorabil. Comedia în care joacă rolul lui Howard, un tată care îi promite fiului său o jucărie despre care nu știe că și-o doreau absolut toți copiii și pentru care trebuie să lupte în moduri de neimaginat.

Continuă maratonul de filme de Crăciun 2022 cu un clasic memorabil, „Miracolul de pe Strada 34”, de la ora 13.30, pentru că poveștile care ne rămân lipite mereu de suflet sunt nemuritoare și încheie ziua cu „Singur acasă 2 – Pierdut în New York”, de la ora 20.00, cu aventurile lui Kevin care te fac să râzi și fără de care Crăciunul nu ar mai fi la fel.

Ce mai poți urmări în programul TV de Crăciun la PRO TV, pe 24 decembrie:

  • Vocea României – ora 16.00
  • „Robin Hood: Începuturi” – ora 22.00
  • „Cine a anulat Crăciunul” – ora 00.45

Program PRO TV 25 decembrie

Filmele de Crăciun continuă și pe 25 decembrie la PRO TV, însoțite de alte surprize care îi vor bucura și pe cei mici, și pe cei mari. De la 10.30 poți urmări comedia „Smallfoot”, o animație adorabilă, cu vocile asigurate de Zendaya, Channing Tatum, Danny DeVito, Gina Rodriguez și James Corden. De la 12.30 petrece „Crăciunul cu familia Krank”, de la 14.30 poți să revezi „Singur acasă 2 – Pierdut în New York”, iar de la 17.00 te poți distra cu „Pinguinii domnului Popper”, o comedie înduioșătoare cu Jim Carrey în rolul principal.

Ce mai poți urmări în programul TV de Crăciun la PRO TV, pe 25 decembrie:

  • Las Fierbinți – ora 20.00
  • „Un polițist și jumătate” – ora 22.00
  • „Fratele lui Moș Crăciun” – ora 00.00

Program PRO TV 26 decembrie

A doua zi după Crăciun este dedicată deopotrivă copiilor și celor mai mari, la PRO TV.  De la 8.30 poți urmări „Blizzard, puiul de ren”, urmat la 10.30 de animația „Corgi, Cățeii reginei” și de „Chemarea străbunilor”, cu Harrison Ford în rolul principal, de la 12.15. De la 16.00 nu ai cum să ratezi întâlnirea cu „Denis, pericol public”.

Ce mai poți urmări în programul TV de Crăciun la PRO TV, pe 26 decembrie:

  • „Vis de iarnă” – concert Andra – ora 14.15
  • Batem palma? – ora 18.00 – în care PRO TV prezintă un format care testează norocul și intuiția concurenților
  • „Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage”, cu Vin Diesel, Deepika Padukone, Donnie Yen – ora 20.30
  • „Ticăloasele”, cu: Tim Blake Nelson, Anne Hathaway, Rebel Wilson – ora 22.30
  • „La Gomera”, cu: Agustí Villaronga, Rodica Lazăr, Catrinel Marlon – ora 00.30

Program TV de Crăciun 2022 la TVR 1

Și TVR 1, pricipalul post public de televiziune, are program special de Crăciun, ca în fiecare an. Urmărește emisiunile preferate în haine de sărbătoare sau filme de sezon, pentru zile pline de bucurie și căldură alături de cei dragi.

Program TVR 1 24 decembrie

Începe ziua cu „Rețete de Crăciun”, un documentar britanic savuros, de la ora 09.55, urmat la ora 10.00 de „Vedeta familiei”, ediție de Ajun, și la ora 13.00 de o ediție specială „Tezaur folcloric”. De la ora 14.30 va fi difuzat Mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei, iar de la 14.40 poți urmări un documentar remarcabil, „Misterele Vaticanului”. De la ora 17.00, la „Bucuria Credinței”, vor fi doi invitați speciali, Parintele Constantin Necula și Parintele Francisc Doboș. De la 18.00 urmărește „Crăciun în Angel Falls”, cu Beau Bridges, Paul Greene, Rachel Boston, iar de la 22.45, emisiunea „Iată, vin Colindători!”. Încheie ziua cu filmul „Cel mai dulce Crăciun”, care începe la ora 22.45.

Program TVR 1 25 decembrie

În ziua de Crăciun, dacă te-ai trezit devreme ca să vezi ce ți-a pus Moșul sub brad, poți urmări de la ora 07.00 filmul „Crăciun la magazin”, apoi de la ora 10.00 ediția specială „Universul credinței”, în transmisiune directa de la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Nașterii Domnului săvârșită de Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel.

De la ora 14.00, emisiunea „Vedeta familiei” are o ediție specială cu surprize de Crăciun, la fel cu „Exclusiv în România” ediție specială prezentată de Cristian Tabără. De la ora 18.00 lasă comedia să îți intre în casă odată cu filmul „Hibernatus” și genialul actor Louis de Funès. Încheie ziua cu „Nuntă de Crăciun”, care va începe la ora 23.45.

Program TVR 1 26 decembrie

Sărbătoarea continuă la TVR 1 și a doua zi de Crăciun, când ziua începe la 07.45 cu „Reţete de Crăciun”, continuă la ora 08.00 cu filmul „Bagaj de sărbători”, și la ora 10.00 cu un extraordinar „Concert Mirosul Crăciunului”, un spectacol de cântece de iarnă susținut de Trupa cu Valoare Adăugată, care îi are ca invitați speciali pe binecunoscuții artiști maramureșeni Grigore Leșe (originar din Târgu Lăpuș județul Maramureș) și Ducu Bertzi (originar din Sighetul Marmației) cărora li se alătură orchestra Emy Drăgoi și Jazz Hot Club. De la ora 18.00 vei putea vedea o ediţie specială, Gala Premiilor Copiii Spun, care îi adună pe cei mai amuzanți copii din anul 2022. Încheie seara cu o comedie spumoasă, de la ora 22.00, „Cursa nebunilor”, cu Rowan Atkinson, Cuba Gooding Jr., John Cleese.

Program TV de Crăciun 2022 la Antena 1

Concerte extraordinare de Crăciun, filme memorabile și ediții speciale ale unor emisiuni de succes sunt doar câteva dintre surprizele de care vei avea parte în programul TV de Crăciun de la Antena 1.

Program Antena 1 24 decembrie

Începe ziua de ajun în forță, cu un film extraordinar, „Polar Expres”, cu: Tom Hanks, Michael Jeter, Jimmy Bennett, lasă-te cucerit de o ediție specială „Te Cunosc de Undeva”, care îți prezintă cei mai buni artiști din România, într-un show unic de transformare și interpretare, apoi, de la 23.55 savurează un Concert extraordinar de Crăciun Ștefan Bănică, o adevărată tradiție în fiecare an. Și dacă ți-ai propus să faci noapte albă și să îl aștepți pe Moș Crăciun lângă brad, poți profita de ocazie pentru a mai vedea două filme de sezon, „Singur de Crăciun”, de la ora 03.45 și „Crăciunul de acasă”, de la 5.15.

Program Antena 1 25 decembrie

Și ziua de Crăciun poate să înceapă tot cu un film grozav, „Oglindă, Oglinjoară”, cu Julia Roberts, Lily Collins, Genny Sermonia în distribuție, de la ora 13.00, apoi seara, de la ora 20.00 bucură-te din nou de „Singur acasa 3”, de la ora 20.00 și încheie în forță seara cu o ediție specială „Gala de Crăciun iUmor – Premiera”, pentru o porție sănătoasă de râs, care îți va face sărbătorile cu mult mai frumoase. 

Program Antena 1 26 decembrie

A doua zi de Crăciun aduce cu ea un alt film clasic, pe care te vei bucura să îl urmărești, animația „Happy Feet – Mumble cel mai tare dansator”, cu Nicole Kidman, Hugh Jackman, Brittany Murphy, de la ora 14.00, dar și „Greu de ucis”, un alt film pe care îl revezi an de an cu aceeași plăcere, cu Bruce Willis, Kip Waldo, Kym Malin, de la ora 23.30.

Ce mai poți urmări în programul TV de Crăciun la Antena 1, pe 26 decembrie:

  • Neatza cu Răzvan şi Dani – ediție specială – ora 08.00
  • Prețul cel bun – ediție specială – ora 17.00
  • Poftiți pe la noi: Poftiți la târg. Nea Mărin revine în mare forță alături de vedete pregătite să fie puse la treabă.

Program TV de Crăciun 2022 la Kanal D

Filme, concerte, ediții speciale ale unor emisiuni de succes: ingrediente care se regăsesc și în programul TV de Crăciun al postului Kanal D.

Program Kanal D 24 decembrie

Alături de ediții speciale ale unor emisiuni precum „Teo Show” (ora 10.00), în care cântăreți, artiști, personalități din toate domeniile, oameni care au într-adevăr ceva de spus, vor fi invitați la întâlnirea cu publicul și cu cea mai iubită vedetă din România – Teo Trandafir; „În căutarea adevărului” (ora 13.00), „ROventura” (ora 15.00), îți poți petrece seara în compania unor filme și seriale îndrăgite. Astfel, de la ora 21.00 este programat filmul „Taxi 2 – Operațiunea Ninja”, cu Frédéric Diefenthal, Samy Naceri, Marion Cotillard, de la ora 23.00 mergi pe „Strada speranţei”- serial – Ediţie specială și vezi și „De ce trag clopotele, Mitică?”, un film clasic cu Ștefan Iordache, Victor Rebengiuc, Petrică Gheorghiu în distribuție, de la ora 01.15.

Program Kanal D 25 decembrie

În seara de Crăciun urmărește un film special,  animația „Salvați de Crănțănei”, cu Raven-Symoné, Ian McKellen, John Krasinski, de la ora 21.00, dar și un concert Voltaj, de la ora 23.00.

Ce mai poți urmări în programul TV de Crăciun la Kanal D, pe 25 decembrie:

  • Sport, dietă şi o vedetă – ora 07.30
  • Teo Show – Ediţie specială – ora 10.00
  • Asta-i România! – Ediţie specială – ora 14.30 – O Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite şi români deosebiţi, întâmplări din viaţă, poveşti spectaculoase sau drame, toate ne fac să rostim: „Asta-i România!”.

Program TV de Crăciun 2022 la Prima TV

Filmele de Crăciun sunt, cu siguranță, atracția din programul de Sărbători de la Prima TV, dar nu sunt singurele ore de bucurie pe care le poți petrece în fața televizorului, pentru că edițiile speciale ale unor emisiuni apreciate de telespectatori sunt și ele la loc de cinste.

Program Prima TV 24 decembrie

Începe ziua devreme, de la ora 8.00 dimineața, cu „Un sărut de Crăciun”, cu Brendan Fehr, Laura Breckenridge, Elisabeth Röhm, continuă în același ton cu „Scrisori către Moș Crăciun”, cu Rolonda Watts, A.J. Buckley, Ashley Scott, de la 12.00, dar nu uita să te bucuri și de două ore de „Exclusiv VIP – Special, cu exclusivităţi, momente emoţionate, discuţii între prieteni şi după amiezi perfecte! Este reţeta cu care Cristi Brancu îşi asteaptă telespectatorii, la Prima TV, de la ora 10.00. Urmează „Motanul încălțat”, cu  Zach Galifianakis, Salma Hayek, Antonio Banderas, de la ora 14.00, apoi, de la 16.00, vezi ce ce „Totu-i fain”, cum altfel, cu o ediţie specială de Crăciun. Colindele de Crăciun din Maramureș nu au cum să lipsească în seara de ajun, așa că la ora 19.30 pregătește-te să întâmpini Sărbătorile așa cum se cuvine. Continuă și maratonul de filme, la ora 20.00 cu „Iosif si Maria” și la ora 22.00 cu „Yankeii”, cu Richard Gere, Vanessa Redgrave, Patrick Durkin în distribuție. 

Program Prima TV 25 decembrie

În ziua de Crăciun sărbătoarea continuă, așa că, de la ora 07.00 poți urmări Colinde de Crăciun, apoi un film extraordinar, de la ora 08.00, „Miracol de Crăciun”, cu Jason London, Andrea Roth, Bruce Davison în distribuție. De la 14.00 ai parte de „Poezie și delicatețuri”, un show cu poetul Mircea Dinescu în care ingredientele culinare sunt omniprezente iar sarea și piperul sunt adăugate de confesiunile invitaților. Toate acestea în cadrul de poveste al Portului Cultural Cetate, cu muzică lăutărească adusă de ultimii lăutari care mai există în România. Urmează o altă serie de Colinde de Crăciun, de la 19.15 și alte două filme de neratat, „Cu mafia pe urme”, cu Michelle Pfeiffer, Alec Baldwin, Matthew Modine, de la ora 20.00 și „Vii sau morți”, cu Stephen Baldwin, Laurence Fishburne, Brett Rice, de la ora 22.30.

Program Prima TV 26 decembrie

În a doua zi de Crăciun, pe lângă emisiunile obșinuite ale unei zile de luni, mai poți urmări în programul Prima TV alte două filme foarte frumoase: „Mia și leul alb”, cu Ryan Mac Lennan, Langley Kirkwood, Mélanie Laurent și „Dă-te mare și tare!”, cu John Travolta, Uma Thurman, Christina Milian în distribuție. Sau poți să revezi emisiunile și filmele care și-au plăcut cel mai mult din ziua de Crăciun sau din ce de ajun.

Programe speciale de Crăciun 2022. Ce mai poți vedea la TV de Sărbători

Dincolo de filme clasice, ediții speciale ale unor emisiuni mai sunt câteva lucruri de neratat în această perioadă, așa că îți mai povestim de câteva dintre ele.

Sărbători de Crăciun cu spectacole excepţionale la TVR Cultural

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

Iată câteva dintre programele pregătite de TVR Cultural pentru zilele de Crăciun:

Pe 24 decembrie, de la ora 12:00, reportajul 360°GEO ne poartă în decorul grandios al Munțiilor Pirinei. Acolo îl vom cunoaște pe Brice Delsouiller, un păstor care și-a descoperit pasiunea: skyrunning-ul, alergarea extremă pe munte. În vârstă de 36 de ani, păstorul își petrece șase luni pe an pe pășunile de vară din Pirinei, la 3.000 de metri deasupra nivelului mării. Dornic să scape de limitarea vieții de zi cu zi, bărbatul aleargă ore în șir prin văi și peste versanții muntilor şi se pregăteşte pentru concursuri. „Corpul meu trăiește în munți de 14 ani, modelat de diferențele de altitudine și lipsa aerului s-a adaptat complet”, spune Brice.

În seara de Ajun, de la ora 22:00, îl așteptăm pe Moș Crăciun cu un interviu-eveniment oferit de actorul Robert Powell. Interpretul lui Iisus în filmul lui Zeffirelli şi al lui Mahler în filmul său biografic a cucerit cu farmecul inconfundabil al naratorului din „Viața pasională a lui Claude Debussy” şi din „Potopul” de Stravinsky.

Spectacolul de balet „Giselle” este cunoscut ca fiind una dintre marile capodopere romantice. În ziua de Crăciun, de la ora 18:25, la TVR Cultural puteți urmări integral spectacolul susținut în cadrul proiectul „Teatru pentru Ucraina”, companie formată din balerini refugiați.

Duminică, 25 decembrie, sunteţi invitaţi să vizionaţi două piese de Teatru TV intrate deja în Arhiva de Aur. „Ce năzuinţe pot avea membrii familiei modeste a unui funcţionar oarecare? Unele dintre cele mai îndrăzneţe, fiindcă, deşi Spirache este un om „compus din familie, slujbă şi cumsecădenie”, rudele sale nu îi seamănă defel. De la ora 16:00, vă invităm la ”Titanic Vals”, o adaptare pentru televiziune a piesei lui Tudor Mușatescu, semnată de regizorul Dinu Cernescu.  Povestea familiei Necșulescu, petrecută în idilicul Câmpulung Muscel, are un farmec deosebit, pe care generații de mari actori l-au redat fiecare în stilul său. Din distribuție fac parte Dem Rădulescu în rolul lui Spirache Necșulescu, Dorina Lazăr, consoarta sa, Tamara Buciuceanu – soacra.

De la ora 22:00, este programat spectacolul „Trei generații”, de Lucia Demetrius, o producție a Teatrului Odeon, în regia lui Dinu Cernescu. Adaptarea și regia pentru televiziune: Dominic Dembinski

De Craciun, la TVR 3: „Când n-or mai umbla oamenii a colinda, s-a găta lumea”

Colindele lui Grigore Leşe ne aduc împreună, ne emoţionăm cu Paula Seling, ne bucurăm cu cetele de colindători „Din zestrea Ardealului”, „Meseriaşii” ne poftesc la şezătoare. În perioada 24-26 decembrie, petecem Crăciunul după tradiţie, la TVR 3.

Emisiuni şi ediţii speciale, concerte de colinde şi cântece de Crăciun îmbogăţesc oferta TVR 3 din perioada Sărbătorii Naşterii Domnului. Nu lipsesc programele religioase „Spirit şi credinţă” şi „Lumină din lumină”, cu transmisiuni în direct.

Peste 500 de colindători îşi unesc glasurile în cel mai mare colind simultan din România!

Cunoscute colinde tradiţionale vor răsuna în Ajunul Crăciunului, într-un spectacol tematic de colinde, desfăşurat la Târgu Mureş. Ediţia de sărbătoare „Din bătrâni se povesteşte” se vede pe 24 decembrie, la ora 12.00, la TVR 3.

Colindele continuă la TVR 3 şi pe 25 decembrie, când, la ora 12.00, sub genericul „Ia’şi află”, urmărim un program de cântece de Crăciun, în interpretrea solistului bucovinean Marius Zgâianu.

La 13.30, şi în ziua de Crăciun, „Vine Cluju’ pe la noi”. Sergiu-Vitalian Vaida ne aşteaptă la TVR 3 cu dedicaţii, mesaje şi daruri muzicale de sărbatori şi aşteaptă să primească cetele de colindători în platou.

La „Popasuri folclorice”, trăim alături de Maria Tănase Marin, de la ora 16.00, bucuria întâlnirii cu Sofia Vicoveanca, Ioan Bocșa, Marcel Părău și grupul de colindători din Retiș-Sibiu, Daniela Radu și grupul de colindători „Bujorelul” din Prahova, Marius Zgâianu și colindători din Suceava, precum şi colindători din Alba.

„Colindăm, colindăm!” şi de la 17.30, alături de Paula Seling, în concertul de Crăciun susținut la Filarmonica Oltenia din Craiova. Acompaniată de patru solişti instrumentişti din Republica Moldova, trupa Angry Band, artista creează o atmosferă extrarodinară, transmiţând o emoţie unică. Spectacolul face parte din seria de evenimente derulate în cadrul celei de-a 49-a ediţii a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală”.

Ediţiile speciale continuă şi a doua zi de Crăciun, când, la ora 15.00, Cristian Ţăran de la Studioul teritorial Târgu Mureş ne oferă, „Din zestrea Ardealului”, un concert extraordinar de colinde și cântece de Crăciun, cu ansambluri folclorice și grupuri de colindători din Mureș, Brașov, Harghita,  Alba, Hunedoara și Bistrița-Năsăud.

Şi tot luni, pe 26 decembrie, la ora 20.00, urmărim la TVR 3 „Christmas Special”, un concert extraordinar de Crăciun, susţinutde Band-ul și Corul Mixt al Filarmonicii de Stat Târgu Mureș, dirijor Remus Grama.

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI: ”Rise of Empires: Ottoman”: Sezonul 2 – ”Mahomed vs Vlad”, cu Marcel Iureș narator, are premiera pe 29 decembrie pe Netflix

„Iarna Misterelor” se întoarce din 3 ianuarie, la HISTORY Channel

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină